La a douăsprezecea, anul școlar
începe cu Bacovia. În primele zile de școală, după vacanța de vară, cam toată
lumea pare atinsă de amnezie, în diverse forme. Cum sunt 35 de elevi în clasă,
niște metode moderne n-ar strica deloc. Dar pentru metode e nevoie de mijloace.
Am stat și m-am gândit.
a. Miracolul lecției AeL.
În clasă există un videoproiector și la secretariat un
laptop. Trebuie să iau laptopul de la secretariat, să-l conectez, să
funcționeze internetul (anul trecut a funcționat cu întreruperi în unele săli,
în altele deloc, acum e neplătit și probabil nu va mai funcționa). Să
presupunem că funcționează totul, că nu pierd mai mult de cinci minute cu
luarea laptopului și conectarea lui, asta nu-i lecție AeL, ci spectacol tv, așa
că nu merge. Ar trebui ca fiecare elev să aibă laptopul/tableta lui.
b. Miracolul jocului de
echipă.
Mi-am adus aminte că la o activitate didactică, la care,
de obicei, cei mai buni dintre noi le oferă celorlați exemple de bune practici,
o doamnă decorată recent de președintele republicii a venit cu nișțe bucățele de
hârtie colorată și ne-a invitat să ne jucăm de-a penarele. Adică fiecare
profesor sau profesoară își alegea hârtiuța de culoarea preferată – mie mi-e
mai ușor să aleg albastrul, nu știu de ce, doamna știe cu siguranță - , se
imagina penar și scria pe hârtiuța respectivă care este viziunea despre lume și
școală o noului sine. Mie mi-a fost imposibil transferul de identitate și-am
refuzat cam nepoliticos, cu toate că nu trebuia, dar am o mare problemă de
adaptare la asemenea exerciții, deocamdată nerezolvată. Nu pot să scriu orice,
oricând, oricum. Am constatat că și cu elevii mei se-ntâmplă același lucru,
altfel m-aș fi dus cu niște hârtiuțe colorate și i-aș fi îndemnat să fie
Bacovia și să mărturisească ce-au gândit ei când au scris poezia „Plumb”. Las’ că n-am fi putut citi în timpul
orei scurte decât vreo câteva compuneri și cu siguranță ar fi rămas fără feedback
colectiv nenumărate avataruri bacoviene (aș fi preferat forma „avatari”,
ca-n „Avatarii faraonului Tla”, dar DOOM-ul nu e de-acord). Așa că am renunțat
și la team building.
c. Ce-am făcut
Au citit textul pe internet, la
telefon. De altfel, anul trecut, când am făcut simbolismul și-am citit multe
poezii din școala literară respectivă la ore, am folosit intens telefoanele. Nu avem manuale, vom avea, se pare,
prin octombrie, cărți doar dacă aducem de-acasă și-n general, cu excepția
sălilor, băncilor, tablei, cretei și buretelui, ne cam aducem de-acasă. Nu e
cine știe ce mijloc internetul, dacă nu știi bine textele sau n-ai o carte la-ndemână s-ar
putea să nu-ți dai seama câte strofe are o poezie sau dacă textul suna exact la
fel în varianta lui originară, dar decât nimic tot e ceva. Și după ce l-am citit de
vreo două ori, că îl știam deja, a urmat lecția dintotdeauna: la tablă, cu
creta, o schiță a comentariului pe măsură ce se derula și se preciza în
dialogul profesorului cu câțiva elevi care s-au oferit singuri, nu cu toți cei
35, fiindcă nu se poate. Cu 21 de elevi în clasă (atâția erau în clasa mea de gimnaziu), nici n-am mai fi avut nevoie de altceva decât de o cărticică cu versuri din Bacovia, una la bancă, și de oameni dispuși să citească, să gândească și să vorbească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu