Coriolan Drăgănescu este un personaj din
„Tempora”, schița lui Caragiale. Student la Drept, lider al protestelor studențești
împotriva guvernului, vedetă a gazetelor opoziției care critică guvernul
„infam” și „bandele de poliție” din slujba lui. Bun orator, și-a fixat un loc
simbolic pentru a-și exercita talentul: statuia lui Mihai Viteazul de la
Universitate. Și numele personajului, și titlul trimit la lumea romană. „O
tempora, o mores!” („Ce timpuri, ce moravuri!”) este celebra exclamație a lui
Cicero din catilinare, iar Coriolanus, un împărat roman a cărui poveste ajunge
de la Plutarh la Shakespeare.
Caragiale
trebuie să fi cunoscut bine piesa scriitorului englez, pentru că schița pare să transforme într-o caricatură cu liniile îngroșate
ceea ce la Shakespeare este o experiență tragică. După câțiva ani de la
glorioasa studenție, Coriolan Drăgănescu e din nou subiect tare de presă: ca
inspector de poliție, însă, coordonatorul represiunii îndreptate împotriva
„tinerimii revoluționare”. La revenirea lui în spectacolul cetățenesc se află
de partea cealaltă a baricadei politice, în fruntea dușmanului de altădată.
În
piesa lui Shakespeare, Caius Marcius, nobil și general roman, ajunge să fie
supranumit Coriolanus, după ce
înfrânge oastea volscilor și cucerește localitatea Corioli. Cum plebea refuză
să-l voteze consul, în ciuda susținerii Senatului, rănit în mândria lui, trece
de partea dușmanului. De ce refuză plebea? Pentru că nu-l iubește. E merituos,
un erou ca Mihai Bravul de care se agață Coriolan al nostru, și auster. Nici el
n-o iubește. Își exprimă cu trufie disprețul: ... you are no surer, no,/ Than is the coal
of fire upon the ice,/ Or hailstone in the sun. Your virtue is/ To make him
worthy whose offence subdues him/ And curse that justice did it. Ca să-i câștige încrederea trebuie să se supună
unui obicei care i se pare vulgar (de la „vulgus”, firește): să îmbrace o haină
peticită, să-și arate numeroasele răni și să-i cerșească voturile. Ceea ce
pentru tribuni (aleșii poporului) se numește smerenie, pentru Coriolanus este
lingușire și indecență. Doar pentru acest dispreț este condamnat ca trădător și
alungat din cetate.
Și la Caragiale, și
la Shakespeare, poporul joacă un rol major în destinul eroilor. Coriolan Drăgănescu, strălucitul orator, știe
să-l adune în jurul lui și să-l convingă. Când nu-l mai hipnotizează cu
vorbele, îl reduce la tăcere cu bâta. În termeni de putere, îi e mereu
superior. Îl manipulează, intuiește că imaginea, poza e secretul succesului. Un
tânăr care se urcă pe calul lui Mihai Bravul ca să scape de jandarmi are șansa
unei funcții într-o instituție importantă, dar un erou cinstit și cam mizantrop
își sapă singur groapa. Zadarnic încearcă senatorii și prietenii să-l
convingă să se supună. Politica este minciună, chiar și când este pusă în slujba binelui. Cu poporul e greu, nu are antene pentru subtilități morale. Melodrama, înscenarea, emoția primitivă acționează asupra lui ca un drog. Acesta este răspunsul pe care-l
primește, când întreabă de ce oamenii care-l îndrăgesc stăruie atât în dorința
lor de a se supune acestui obicei:
„Because that now it lies you on to speak
To the people; not by your own instruction,
Nor by the matter which your heart prompts you,
But with such words that are but rooted in
Your tongue, though but bastards and syllables
Of no allowance to your bosom's truth.”
To the people; not by your own instruction,
Nor by the matter which your heart prompts you,
But with such words that are but rooted in
Your tongue, though but bastards and syllables
Of no allowance to your bosom's truth.”
( „... pentru că-i de
trebuință/ Să îi vorbești poporului, nu altfel/ Cum inima-ți ordonă, nu precum/
Își spune mintea, ci prin vorbe goale/ Răpite limbii; sunete, silabe, / Copii
din flori pe care nu-i recunoaște/ Al pieptului tău adevăr.”, trad. Tudor
Vianu)
Your bosom truth...
Adevărul inimii tale, adevărul interior, adevărul tău nu e binevenit într-un spațiu public fascinat de iluzia butaforică. Când am citit prima oară schița, în fragedă tinerețe, am avut
impresia unei lumi delirante. Așa și e. O lume redusă la gesticulație, uneori
enormă și neverosimilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu