11 ian. 2019

Secretul succesului politic

E. Taru, Tempora, desen
             
             Coriolan Drăgănescu este un personaj din „Tempora”, schița lui Caragiale. Student la Drept, lider al protestelor studențești împotriva guvernului, vedetă a gazetelor opoziției care critică guvernul „infam” și „bandele de poliție” din slujba lui. Bun orator, și-a fixat un loc simbolic pentru a-ți exercita talentul: statuia lui Mihai Viteazul de la Universitate. Și numele personajului, și titlul trimit la lumea romană. „O tempora, o mores!” („Ce timpuri, ce moravuri!”) este celebra exclamație a lui Cicero din catilinare, iar Coriolanus, un împărat roman a cărui poveste ajunge de la Plutarh la Shakespeare.
            Caragiale trebuie să fi cunoscut bine piesa scriitorului englez, pentru că schița pare  să transforme într-o caricatură cu liniile îngroșate ceea ce la Shakespeare este o experiență tragică. După câțiva ani de la glorioasa studenție, Coriolan Drăgănescu e din nou subiect tare de presă: ca inspector de poliție, însă, coordonatorul represiunii îndreptate împotriva „tinerimii revoluționare”. La revenirea lui în spectacolul cetățenesc se află de partea cealaltă a baricadei politice, în fruntea dușmanului de altădată.
            În piesa lui Shakespeare, Caius Marcius, nobil și general roman, ajunge să fie supranumit Coriolanus, după ce înfrânge oastea volscilor și cucerește localitatea Corioli. Cum plebea refuză să-l voteze consul, în ciuda susținerii Senatului, rănit în mândria lui, trece de partea dușmanului. De ce refuză plebea? Pentru că nu-l iubește. E merituos, un erou ca Mihai Bravul de care se agață Coriolan al nostru, și auster. Nici el n-o iubește. Își exprimă cu trufie disprețul: ... you are no surer, no,/ Than is the coal of fire upon the ice,/ Or hailstone in the sun. Your virtue is/ To make him worthy whose offence subdues him/ And curse that justice did it. Ca să-i câștige încrederea trebuie să se supună unui obicei care i se pare vulgar (de la „vulgus”, firește): să îmbrace o haină peticită, să-și arate numeroasele răni și să-i cerșească voturile. Ceea ce pentru tribuni (aleșii poporului) se numește smerenie, pentru Coriolanus este lingușire și indecență. Doar pentru acest dispreț este condamnat ca trădător și alungat din cetate.
            Și la Caragiale, și la Shakespeare, poporul joacă un rol major în destinul eroilor.  Coriolan Drăgănescu, strălucitul orator, știe să-l adune în jurul lui și să-l convingă. Când nu-l mai hipnotizează cu vorbele, îl reduce la tăcere cu bâta. În termeni de putere, îi e mereu superior. Îl manipulează, intuiește că imaginea, poza e secretul succesului. Un tânăr care se urcă pe calul lui Mihai Bravul ca să scape de jandarmi are șansa unei funcții într-o instituție importantă, dar un erou cinstit și cam mizantrop își sapă singur groapa. Zadarnic încearcă senatorii și prietenii să-l convingă să se supună. Politica este minciună. Acesta este răspunsul pe care-l primește, când întreabă de ce oamenii care-l îndrăgesc stăruie atât în dorința lor de a se supune acestui obicei:
„Because that now it lies you on to speak
To the people; not by your own instruction,
Nor by the matter which your heart prompts you,
But with such words that are but rooted in
Your tongue, though but bastards and syllables
Of no allowance to your bosom's truth.”

( „... pentru că-i de trebuință/ Să îi vorbești poporului, nu altfel/ Cum inima-ți ordonă, nu precum/ Își spune mintea, ci prin vorbe goale/ Răpite limbii; sunete, silabe, / Copii din flori pe care nu-i recunoaște/ Al pieptului tău adevăr.”, trad. Tudor Vianu)

Your bosom truth... Adevărul inimii tale, adevărul interior, adevărul tău nu e binevenit într-un spațiu public fascinat de iluzia butaforică. Când am citit prima oară schița, în fragedă tinerețe, am avut impresia unei lumi delirante. Așa și e. O lume redusă la gesticulație, uneori enormă și neverosimilă.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu