Meditații vesele (sub formă de teste-grilă) la limba și literatura română, 4

Lesser Ury,

Unter den Linden mit Blick auf das Branderburger Tor

                              motto: Umorul este la fel de inefabil ca poezia. Prin urmare, unii se vor amuza, alții nu, dar există șansa să-nvețe toată lumea câte ceva.

G. Bacovia, Rar

Singur, singur, singur,                 Tremur, tremur, tremur,

Într-un han departe –                  Orice ironie

Doarme și hangiul,                       Vă rămâne vouă –

Străzile-s deșarte,                         Noaptea e târzie,

Singur, singur, singur...               Tremur, tremur, tremur...

Plouă, plouă, plouă,                     Veșnic, veșnic, veșnic.

Vreme de beție –                          Rătăciri de-acuma

Și s-asculți pustiul,                       N-or să mă mai cheme –

Ce melancolie!                              Peste vise bruma,

Plouă, plouă, plouă...                   Veșnic, veșnic, veșnic...

Nimeni, nimeni, nimeni,              Singur, singur, singur,

Cu atât mai bine –                         Vreme de beție –      

Și de-atâta vreme                           I-auzi cum mai plouă,

Nu știe de mine                              Ce melancolie!

Nimeni, nimeni, nimeni...            Singur, singur, singur...

1.  Nu știi sigur care este sensul următoarelor cuvinte din prima strofă (și trebuie să intri pe dexonline):

a. singur, departe; b. han, deșarte; c. doarme, străzi; d. le știu pe toate.

2. Sinonimul contextual al cuvântului „singur” este:

a. solidar; b. părăsit; c. temerar; d. solitar.

2. Antonimul sinestezic al cuvântului „pustiu” este:

a.vacarm; b. tăcere; c. gol; d. plin.

3. Alt sinonim al cuvântului „pustiu”, mai neașteptat decât cel de la exercițiul 2, este:

a. dragostea; b. singurătatea; c. ploaia; d. zădărnicia.

4. Pauza marcată de puncte de suspensie are legătură cu faptul că:

a. poetul ne lasă să ne mai gândim și noi la ce vrea să spună; b. la Bacovia apar frecvent asemenea pauze, monologurile lui lirice creează mereu impresia că e o povară să spună ceva, fiind fără niciun rost; d. punctele de suspensie marchează un enunț neterminat, care necesită diverse deducții și completări; d. punctele de suspensie de la fiecare sfârșit de strofă lasă impresia că fiecare cuvânt din versul-refren s-ar putea scrie/rosti la nesfârșit.

5. Se dă următoarea poezie inexistentă:

Singur, singur, singur...

Plouă, plouă, plouă...

Nimeni, nimeni, nimeni...

Tremur, tremur, tremur...

Veșnic, veșnic, veșnic...

Este sau nu mai aproape decât poezia Rar de Bacovia de idealul mallarméan al poeziei care nu descrie/numește nimic, doar sugerează tot felul de lucruri, care de care mai neclare?

a. nu, pentru că patru cuvinte din cinci numesc niște lucruri pe care le cunoaștem foarte bine; b. da, pentru că propozițiile nu sunt întregi; c. nu, pentru că între ploaie și veșnicie nu e nicio legătură; d. da, pentru că punctele de suspensie ne lasă să ghicim tot felul de lucruri.

6. Câte versuri se repetă?

a. 5;  b. 6; c. 7; d. 8.

7. E bine că se repetă?

a. da, pentru că ploaia de toamnă-iarnă e o repetiție prelungită și exasperantă; b. nu, e plictisitor; c. da, pentru că Verlaine a cerut „De la musique avant toute chose”; d. habar n-am.

8. Versul „Peste vise bruma” este, de fapt, o expresie eliptică cu sensul că de vise...

a. nu mai e interesat nimeni; b. s-a ales praful; c. au parte doar copiii; d. se ocupă doar ghicitoarele.

9. Titlul poeziei respectă sau nu spiritul simbolismului?

a. da, pentru că nu e clar la ce se referă; b. nu, pentru că nu e un simbol; c. da, pentru că e scurt; d. nu, pentru că nu-nțelege nimeni nimic.

10. Alegeți un alt titlu care l-ar putea înlocui (fără să fie la fel de bun):

a. Des; b. Plouă. c. Nimeni; d. Pustiu.

Rezolvare

1 b, d; 2 a; 3 d; 4 b, d; 5 a; 6 c; 7 a, d; 8 b; 9 a, 10 d

Meditații vesele (sub formă de teste-grilă) la limba și literatura română, 3

Decebal pe Columna lui Traian

motto: Umorul este la fel de inefabil ca poezia. Prin urmare, unii se vor amuza, alții nu, dar există șansa să-nvețe toată lumea câte ceva.

            Prelungiri ale romantismului și ale clasicismului (altora)*

            George Coșbuc, Decebal către popor (fragment)

Viața asta-i bun pierdut
Când n-o trăiești cum ai fi vrut!
Și-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem și-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș  îngârbovit;
Dar nu-i totuna  leu să mori
Ori câine-nlănțuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta și-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orișicare laș fugar!
Murmurul, azi și orișicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea și lașii știu!
Toți morții tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd și cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit și-un chiu
Din ceruri până-n iad!

* Clasicismul este un curent european al secolului al XVII- lea, în cultura română nu există un curent cu acest nume (tema „Prelungiri ale romantismului și ale clasicismului” din programa de română este, în parte, mincinoasă).

1. Substantivul „călău” din prima strofă este sinonim cu...:

a. Gâdea; b. sângeros; c. călare; d.hârdău.

2. Decebal se adresează... :

a. vizigoților; b. cumanilor: c. tătarilor; d. dacilor.

3. „Neamul călău” despre care vorbește este al...

a. romanilor; b. dacilor; c. hunilor; d. galilor.

4. Ideea principală a versurilor Viața asta-i bun pierdut/ Când n-o trăiești cum ai fi vrut! este corect formulată în varianta:

a. Trăiești degeaba, dacă nu-ți faci de cap.

b. Viața este bună de pierdut, când nu-nțelegi că e altfel decât vrei.

c. Viața este ca orice lucru bun, se poate pierde una-două.

d. Dacă vrei să nu-ți pierzi timpul pe-aici fără niciun haz,  trebuie să trăiești.

5. O condiție importantă ca să trăiești cu adevărat este ...

a. să scapi nevătămat dintr-un război; b. să fii liber cu orice preț; c. să ai chef de râs; d. să știi să te bați.

6. Râsul care se aude până în cer și în iad este o imagine romatică a...

a. bucuriei nestăvilite; c. petrecerii bahice; c. libertății provocatoare; d. nebuniei demonice.

7. Fragmentul  „E rău destul că ne-am născut...” anticipă un celebru volum de eseuri filozofice, De l’inconvénient d’être né, care aparține lui ...:

 a. Mihai Eminescu; b. Emil Cioran; c. Ion Heliade Rădulescu; b.Arthur Schopenhauer.

8. Cu romantismul are legătură varianta...:

a. utopia trecutului eroic (cu cât mai îndepărtat, cu atât mai eroic), sentimentului tragic al existenței; b. îndemnul la luptă, disprețul pentru fricoși; c. combinația savantă a rimelor, numărul de silabe din fiecare vers; d. nimic.

9.  La întrebarea dacă merită să murim ca să fim liberi, o carte de dezvoltare personală ar răspunde că...

a. ar fi bine să ne gândim la lucruri mai plăcute, b. noi nu suntem Decebal și nici nu vom fi; c. astăzi nu mai sunt războaie; d. nu știe.

10. Numele poporului român provine din „romanus”, prin urmare suntem urmașii „neamului călău”. Ce părere aveți despre această situație?

a. Niciuna. b. Așa se-ntâmplă mereu în istorie, peștele mare îl înghite pe cel mic. c. Cred că drama originară ne marchează destinul (și în viața privată, și-n istorie); d. Romanii au lăsat urme mai multe și mai clare (de la limbă la drumuri), de ce nu ne-ar fi și botezat?! Cam nepotrivită întrebare. Mai important e că stăm prost acum și cu limba, și cu drumurile.

Rezolvare
1b, 2d, 3a, 4d, 5b, 6c, 7b, 8a, 9a (d-ul este exclus), 10d

Meditații vesele (sub formă de teste-grilă) la limba și literatura română, 2

Peter Paul Rubens, Samson și Dalila, c. 1609

                              motto: Umorul este la fel de inefabil ca poezia. Prin urmare, unii se vor amuza, alții nu, dar există șansa să-nvețe toată lumea câte ceva.

II. Poezia eminesciană

Mihai Eminescu, Scrisoarea V  (fragment)

Biblia ne povestește de Samson, cum că muierea, 
Cînd dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea 
De l-au prins apoi dușmanii, l-au legat și i-au scos ochii, 
Ca dovadă de ce suflet stă în piepții unei rochii… 
Tinere, ce plin de visuri urmărești vre o femeie, 
Pe cînd luna, scut de aur, strălucește prin alee 
Și pătează umbra verde cu misterioase dungi, 
Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi. 
Te îmbeți de feeria unui mîndru vis de vară, 
Care-n tine se petrece… Ia întreab-o bunăoară — 
O să-ți spuie de panglice, de volane și de mode, 
Pe cînd inima ta bate ritmul sfînt al unei ode… 
Cînd cochetă de-al tău umăr ți se razimă copila, 
Dac-ai inimă și minte, te gîndește la Dalila. 

1. Povestea lui Samson apare în: a. Vechiul Testament; b. Noul Testament; c. Cartea Morților; d. Mahabharata.

2. „Muiere” (lat. „mulier”) este sinonim în context cu: a. miere; b. femeie; c. vecină; d. soacră.

3. Secvența „vre o” nu respectă DOOM 2, pentru că: a. DOOM 2 nu exista pe vremea lui Eminescu; b. pe vremea lui Eminescu nu exista niciun DOOM; c. poetul nu e atent ca noi la normele de exprimare, are limbajul lui; d. e nevoie de două silabe ca să iasă ritmul cum trebuie.

4. Cuvântul „dungi”așezat la sfârșitului versului al șaptelea ca să rimeze cu „lungi” este: a. prost ales, pentru că lumina de lună nu face dungi, ci umbre; b. bine ales, pentru că se potrivește cu ce urmează (hainele pot avea dungi); c. bine ales, pentru că rima „-ungi” se potrivește cu tema iubirii mincinoase; d. prost ales, pentru că, deși rima e sonoră, nu e silabă întreagă.

5. În comedia „Visul unei nopți de vară” de Shakespeare, zâna Titania se îndrăgostește, sub puterea unei vrăji, de un măgar (care era de fapt un actor numit Poponeț). În poezia lui Eminescu, bărbatul se îndrăgostește de: a. Dalila; b. Dalida; c. o femeie cu „mintea scurtă”; c. o croitoreasă.

6. Imaginea femeii se conturează cu ajutorul unor motive (rochie, panglici,volane, modă) care sugerează interesul pentru: a. aspectul fizic; b. poezie; c. cunoaștere; d. adevăr.

7. Motivul romantic al lunii se asociază cu: a. vraja femeii; b. fantezia bărbatului; c. frumusețea lumii; d. noaptea.

8. Versul „Pe cînd inima ta bate ritmul sfînt al unei ode… ” definește tipul de bărbat despre care e vorba în text, caracterizat prin pasiunea pentru: a. mașini; b. sport; c. poezie; d. femei.

9. Cel mai romantic aspect al textului este: a. motivul lunii; b. metafora „scut de aur”; c. antiteza dintre femeie și bărbat; d. ruptura dintre lumea imaginată (visată) și lumea reală.

10. Este acceptabilă vizuinea misogină asupra femeii? a. Nu, deoarece încalcă drepturile omului (ale femeii); b. Da, pentru că arta nu este obligatoriu morală; c. Da, pentru că nu e a lui Eminescu, ci a eului liric.; d. Nu știu, este de discutat, e o întrebare total nepotrivită pentru un test-grilă.

11. În care dintre textele de mai jos apare aceeași viziune misogină?

a. „Ce te legeni...”; b. „Mai am un singur dor”; c. „Fiind băiet, păduri cutreieram...”; d. „Luceafărul”.

Rezolvare: 1a, 2b, 3d, 4a,b,c,d, 5c, 6a, 7b, 8c, 9d, 10d, 11d

                   Meditații vesele (sub formă de teste-grilă)  la limba și literatura română

                              motto: Umorul este la fel de inefabil ca poezia. Prin urmare, unii se vor amuza, alții nu, dar există șansa să-nvețe toată lumea câte ceva.

                                       

Theodor Aman, Orientală

                                   1. Poezia pașoptistă

                                                D. Bolintineanu, Esmé

Ca Esmé mai dulce floare
Cu dezmierdător parfum,
N-a mai strălucit sub soare
De la Tunis la Batum!

Sub privire-i s-aurește
Unda lină din Bosfor
Și, văzînd-o, Gul roșește,
În grădină la Nihor.

Ca mărgăritarul albă
Și cu părul de ebin,
Ochi de foc și mînă dalbă,
Gura, grațios rubin;

Naltă, delicată, fină,
Dar cu brațul rotunzior,
Sînul ei, sîn de vergină
Unde dulci mistere zbor.

De un an e măritată.
De ghiauri, de musulmani,
Și de frenci e lăudată;
Are optsprezece ani! [...]
 
La plimbare cînd ea iese,
'Noadă păru-i, elegant,
Peste cap, în valuri dese
Cu un ac de diamant.

Oh! amar cui o privește
Un minut făr' de iașmac!
Mai amar cui o iubește!
Dorurile nu-i mai tac! [...]

                        

1. Esmé este... : a. o floare mediteraneeană; b. o femeie frumoasă; c. o femeie urâtă; d. o floare otrăvitoare.

2. Portretul fizic al personajului include amănuntele...: a. păr blond, statură scundă, piele albă; b. păr negru, statură înaltă, piele albă; c. păr blond, statură înaltă, piele neagră; d. păr negru, statură scundă, piele galbenă.

3. Esmé este măritată de... a. un an; b. de 18 ani; c. nu este; d. un veac.

4. Soțul ei este... a. ghiaur; b. Gul; c. Batum; d. bogat.

5. În strofa a șasea apare imaginea unei coafuri încântătoare, apropiată de stilul: a.Beehive (Amy Winehouse); b.Lady Di (prințesa Diana); c. Pop 90 (Madonna); d. Rock and Roll (Elvis Presley).

6. Cuvântul „frenci” este un arhaism cu sensul: a. monedă; b. oameni sinceri; c. francezi: d. franțuji.

7. Poezia aparține genului liric, pentru că: a. toată lumea se îndrăgostește de Esmé; b. este o descriere artistică; c. apare eul liric; d. descrie strâmtoarea Bosfor.

8. Tema textului ar putea fi: a. frumusețea Mediteranei; b. urâțenia lui Gul; d, frumusețea unei femei; d. urâțenia ghiaurilor.

9. Poezia este romantică, pentru că se observă, printre altele, trei iluzii (manii): 
a. a iubirii, a femeii senzuale și a Orientului fastuos; 
b. a discriminării rasiale, a femeii senzuale și a Orientului înapoiat; 
c. a soțului bogat, a Orientului fastuos și a femeii plimbărețe; 
d. a Orientului fundamentalist, a femeii rătăcite și a spațiului multietnic.

10. Cu care dintre enunțurile de mai jos are legătură textul?

a. Esmé a existat, de vreme ce poezia oferă atâtea informații despre ea.

b. Esmé n-a existat, e doar fantezia parfumată și colorată în roșu, negru și alb strălucitor a unui poet îndrăgostit de Orient.

c. Esmé a existat, dar a fost numele unei substanțe halucinogene, consumate de poet în călătoria lui la Istanbul.

d. Esmé n-a existat, dar trebuia scrisă o poezie despre ea.  

Rezolvarea se afișează la următoarea postare.

O iubire veșnică

            Florentino Ariza s-a îndrăgostit de Fermina Daza la 18 ani. Fermina Daza avea 13. Florentino era curier la poștă: după ce i-a înmânat lui Lorenzo Daza, tatăl Ferminei, o telegramă, a trecut, la plecare, pe lângă o încăpere cu fereastra deschisă și a văzut-o. Ea l-a privit din întâmplare și el s-a îndrăgostit pe viață.

            Florentino i-a făcut curte epistolară de la 18 la 22 de ani, în stil trabaduresc. În aprilie, când migdalii sunt în floare (albă) i-a inmânat prima scrisoare pe care Fermina a acceptat-o ezitând. Cu mirosul de migdale amare începe romanțul, mirosul cianurii de aur, al iubirilor neconsumate și-al sinucigașilor. Și mai greu a acceptat o camelie, floarea logodnei. A fost nevoie de patru ani de scrisori lungi: Florentino, mare consumator de poezie și interpret de serenade prin parcuri și prin cimitirul săracilor, imita în ele limbajul preferat al poeților din colecția „Biblioteca populară” (o colecție de succes, număra la data aceea vreo optzeci de volume). Fermina îi răspundea în grabă, fie din cauza vârstei fragede, fie din cauza fricii (scria pe ascuns, la toaletă). Cea mai lungă scrisoare a ei, cred, a fost ultima, scrisoarea prin care a acceptat căsătoria: „De acord, mă mărit cu dumneata, dacă-mi promiți că nu mă silești să mănânc vinete.”

             Căsătoria n-a fost posibilă: Lorenzo Daza, negustor de catâri, analfabet și singur (îi murise nevasta), a refuzat categoric. Fermina Daza, frumoasă, mândră și deșteaptă, trebuia să ajungă o mare doamnă în Cartagena, pe coasta Caraibilor. Și a ajuns. S-a căsătorit cu doctorul Juvenal Urbino, personalitate charismatică: aristocrat cu studii pariziene, inițiator al unor mari proiecte de modernizare sanitară, științifică și artistică a orașului  (teatrul de operă a avut cel mai trainic succes). A fost de cele mai multe ori fericită. În răstimpuri se simțea vag vinovată gândindu-se la strania ei legătură cu Florentino.

            Dar Florentino n-a renunțat. A așteptat-o cincizeci și unu de ani, nouă luni și patru zile. A urmărit-o ca o umbră. A avut răbdare. Nu degeaba. În cele din urmă, Fermina a cedat. Văduvă, singură, bătrână. Și iată-l alături de Fermina, într-o noapte, singuri, pe un vapor:

            Atunci el o privi și o văzu goală până la brâu, întocmai așa cum și-o închipuise. Avea umerii zbârciți, sânii căzuți, iar pielea de pe coaste era palidă și rece, ca de broască. Ea își acoperi pieptul cu bluza și stinse lumina. Atunci el se ridică și începu să se dezbrace pe întuneric, azvârlind hainele peste ea, în timp ce ea i le arunca înapoi printre hohote de râs.

            Au rămas mult timp întinși pe spate în pat, el, din ce în ce mai năucit, pe măsură ce i se risipeau aburii beției, ea, liniștită, aproape abulică, dar rugându-se să n-o bufnească râsul din senin, așa cum i se întâmpla ori de câte ori dădea pe gât mai multe pahare de rachiu decât se cuvenea. Ca să le treacă timpul mai ușor, au început să vorbească despre viețile lor atât de diferite, despre faptul neverosimil că se aflau goi în bezna unei cabine pe pe un vapor eșuat, când mai firesc ar fi fost să se gândească la moarte.

            Iubirea veșnică e o parodie. Nu prea știm bine a ce sau a cui. Seamănă cu credința, doar că dumnezeul ei se descompune zi de zi și exală un miros tot mai puternic de migdale amare.