În romanul Ludmilei Ulițkaia, „Imago”, un profesor de
română avea obiceiul să intre în în clasă, la a șasea, recitând o poezie (de altfel, asta făcea
mai tot timpul). Într-o zi a lunii martie, în 1953, fericit că tocmai se
anunțase la radio că Stalin era bolnav (el știa că murise deja), începe chiar din prag „Odă pentru Anaktoria” de Sappho. După ce termină:
„ – Ei, și-acum, cine-mi spune
ce e poezia lirică?
– E despre dragoste, spuse
unul mai curajos.
– Așa e, dar răspunsul nu-i
complet. Poezia lirică se referă la toate trăirile oamenilor, la viața lor
sufletească. Cuprinde și dragostea, bineînțeles. Și tristețea, și singurătatea,
și despărțirea de omul drag. Și nu numai de om... Iată și o poezie celebră,
scrisă tot înaintea erei noastre, despre moartea unei vrăbiuțe. Nu glumesc...
Plângeți, zeițe pline de grație și iubire,
Și plângeți voi, cei de Grații iubiți.
Vrăbiuța dragă a Lesbiei a murit,
Preaiubita ei vrăbiuță a murit.
Mai dragă îi era decât lumina ochilor,
Mai dulce decât mierea îi era...”
Iată același personaj – genul liric
– în zilele noastre, dar nu la ruși, la noi. În cel mai bun manual de gimnaziu
(Humanitas), tot la clasa a șasea – am copiat
programa stalinistă? – : < Opera lirică este opera în care „eul” resimte o stare și și-o exprimă, în
vreme ce în opera epică un narator povestește ceva.”
1. Opera e opera... (fără-ndoială).
2. Care eu? Ei, care eu... Știți dumneavoastră.
3. Eul acela nu simte ceva, cum ar fi o tristețe la
moartea unei vrăbiuțe, ei, nu, resimte o stare, carevasăzică e mult mai
deștept.
4. Și și-o... (Șiși-ul este paronimul șișului – diferență
de un sunet)
5. Ce-are a face opera epică care e și ea o operă în
context?
P.S. Profesorul Ludmilei Ulișkaia
este minunat. Nu doar că explică omenește ce trebuie explicat, dar se mai și
distrează de unul singur. Să reciți poezie lirică de Sappho, la moartea
dictatorului, unor puberi care acum descoperă sexul și nu prea știu pe ce lume
trăiesc e de tot hazul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu